termo1Realizarea unei construcții nu presupune doar realizarea acesteia din punct de vedere al structurii şi adăugarea unor pereţi, ci are în vedere şi hidroizolarea, sau ermetizarea anumitor componente ale construcției care sunt supuse la intemperii.termo5
Panourile termoizolante şi montarea acestora reprezintă una dintre cele mai utilizate soluţii. În România, vata minerală sau spuma termoizolanta poliuretanică se folosesc cel mai des, iar la Mural Serv poţi apela cu încredere pentru o asemenea lucrare. De asemenea executăm şi lucrări de termoizolare de placare faţade cu polistiren după cum puteţi vedea şi în fotografiile următoare.

Revenind la închiderile termoizolante, aceste soluţii se folosesc în combinație cu panourile de susținere. Au domenii largi de utilizare, atât în mediul industrial cât şi în construcțiile civile, putând fi folosite pentru pereți, acoperișuri sau terase. Incintele realizate pe această soluţie pot avea destinaţia de hale metalice, clădiri de locuit, spatiile de birouri, construcții agrozootehnice sau spaţii comerciale.

Adesea condiţiile de exploatare sunt cele care recomandă utilizarea unor astfel de soluţii, mediile corozive sau mediile cu agresivitate chimică ridicată, mediile saline sau oricare alte tipuri de astfel de solicitări, aducând un argument în plus pentru această soluție constructivă.

termo6Un alt aspect necesar şi important ţine de etanşeizarea rosturilor, a spaţiilor constructive care sunt supuse procesului de termoizolare, în acest caz, fiind în mod curent utilizate benzi de etanșare precum şi alte materiale care au scopul de a ermetiza aceste spatii, fără a afecta aspectul sau structura incintei construite.

La Mural Serv, căutăm în permanenţă să utilizăm cele mai recente materiale sau soluţii constructive, folosim cele mai noi informaţii din domeniu, şi luăm în calcul solicitările tuturor pentru că dincolo de procesul contructiv, beneficiarul final trebuie să fie mulţumit, pentru că este cel care va utiliza construcția pentru un număr mare de ani.

termo3termo4

termo8

termo2termo7